Rugăciunea
pelerinilor
O, fericită Veronica Antal,
fecioară și martiră,
am venit ca pelerini la mormântul
care-ți adăpostește osemintele,
ca să cinstim memoria ta
și să-ți implorăm mijlocirea și ocrotirea.
Purtăm în inimi dorințe sincere
de credință, speranță și iubire,
nevoi trupești și sufletești,
bucurii și suferințe,
intenții de bine pentru noi,
pentru cei dragi ai noștri
și pentru lumea întreagă;
pe toate le încredințăm bunului Dumnezeu,
autorul tuturor darurilor,
prin mijlocirea ta, fecioară și martiră,
pentru ca el, să ne ajute
să ne deschidem în toate
inima și mintea la voința sa.
Pentru a continua pelerinajul nostru pe acest pământ,
avem nevoie de tăria și curajul
de care ai dat tu dovadă
în lupta cu tot ce se împotrivește
unei vieți curate și sfinte,
plăcute lui Dumnezeu
și mărturie vie a prezenței sale în lume.
De aceea, te rugăm,
din toată inima, martiră a curăției,
să ne însoțești pe drumul vieții
și al virtuților creștine,
pentru a putea ajunge
la acea bucurie și fericire fără de sfârșit,
la care tu ai fost deja făcută părtașă,
împreună cu toți sfinții și fericiții din ceruri.
Amin.
Fericită Veronica Antal, fecioară și martiră!
Roagă-te pentru noi!
Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…
Rugăciune către
fericita Veronica Antal,
fecioară și martiră
Dumnezeule, Părinte atotputernic,
noi te lăudăm și îți mulțumim
pentru că i-ai dat fericitei Veronica Antal
tăria de a-și păstra curăția
cu prețul vărsării sângelui,
devenind un exemplu
de trăire autentică a credinței.
Cu multă bucurie
ea și-a oferit viața
slujirii lui Isus
prin votul de curăție
și prin rugăciune continuă
a căutat să aibă mereu
candela aprinsă,
pentru a-l întâmpina
pe Mirele ei divin.
Te rugăm, Părinte veșnic,
să o învrednicești pe fericita Veronica
cu aureola sfințeniei
ca să devină
o adevărată pildă de tărie creștină
și pentru a-i susține
pe tinerii și tinerele noastre
pe calea desăvârșirii
și a fericirii adevărate.
Prin Cristos, Domnul nostru.
Amin.
Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…
Rugăciune pentru
a cere tărie
în încercările vieții
O, glorioasă fericită Veronica,
tu, care ai trăit experiența grea a persecuției,
mijlocește ca Domnul
să îndepărteze din inimile oamenilor
orice gând de persecuție și de răzbunare.
Dăruiește mângâiere fraților noștri bolnavi,
care cu boala lor împărtășesc pătimirea lui Cristos.
Fă ca tinerii să vadă în tine,
care te-ai dăruit în întregime Domnului,
modelul unei credințe
care conferă orientare și sens vieții.
O, fericită Veronica, fecioară și martiră,
fii pentru noi toți exemplu de trăire a virtuții tăriei,
pentru ca și noi să putem lăuda cu viața noastră
Preasfânta Treime, Tată, Fiu și Duh Preasfânt.
Amin.
Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…
Rugăciune pentru a
cere curajul de a ne
mărturisi credința
O, fericită Veronica,
care ai asociat mărturisirii credinței gloria martiriului,
mijlocește la Dumnezeu harul curajului,
pentru ca să mărturisim fără teamă adevărul evangheliei
și să umblăm cu fidelitate
în învățăturile Mântuitorului nostru Isus Cristos.
Fericită Veronica,
fii lumină pentru viața noastră
și călăuză pentru orice acțiune,
astfel ca, după ce te vom fi imitat pe acest pământ
să ne putem bucura împreună cu tine
de vederea Preasfintei Treimi,
Tată, Fiu și Duh Preasfânt.
Amin.
Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…
Rugăciune pentru
a cere harul
de a trăi virtuțile
O glorioasă fericită Veronica, fecioară și martiră,
far al sfințeniei și exemplu de tărie în încercări,
către tine mă îndrept
și te rog să mijlocești pentru mine
de la atotputernicul Dumnezeu,
perseverență în trăirea virtuților tale
și să disprețuiesc, așa cum ai făcut tu,
plăcerile rele pământești,
și astfel să pot aspira la bucuriile veșnice.
Amin.
Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…
Rugăciunea copiilor la
fericita Veronica
Spre tine alerg cu încredere,
o fericită Veronica,
și te rog să-mi ascuți rugăciunea.
Ai grijă de părinții și frații mei
și de toți cei care-mi vor binele.
Ajută-mă să cresc curat și în prietenie cu Domnul.
Învață-mă să mă rog așa cum te-ai rugat tu.
Învață-mă să fiu bun și generos așa cum ai fost tu.
O, fericită Veronica,
prinde-mă de mână
și ajută-mă să-l iubesc pe Isus
așa cum l-ai iubit tu,
și condu-mă spre el.
Amin.
Rugăciune în fața
sfântului Sacrament
Doamne Isuse Cristoase,
prezent în sfântul Sacrament,
te ador, te slăvesc și îți mulțumesc,
pentru că iubirea ta nemărginită
te-a făcut să rămâi cu noi
în Ostia curată și vie a tabernacolului.
Fericita Veronica
a trăit cu multă credință și înflăcărare
adorația euharistică,
petrecând ore în șir,
total abandonată prezenței tale
în sfânta Taină a altarului.
Exemplul ei ne însuflețește și nouă dorința
de a descoperi cu o nouă prospețime
minunatul izvor de har și mântuire,
pe care-l reprezintă sfântul Sacrament.
O, fericită Veronica Antal,
care i-ai oferit lui Isus
atâtea cântări, rugăciuni și ore de vie adorație,
mijlocește și pentru noi harul
să trăim cu un nou avânt
adorația euharistică,
ca un moment de reală întâlnire cu tine,
Domnul și Mântuitorul nostru,
vrednic de închinarea îngerilor și a oamenilor,
aici pe pământ și dincolo în ceruri,
pentru toată veșnicia.
Amin.
Rugăciune
pentru un bolnav
Fericită Veronica Antal,
care, cât ai trăit pe pământ,
te-ai îngrijit cu iubire de cei bolnavi,
încredințez mijlocirii tale,
cu toată credința,
pe… (se spune numele),
pentru ca tu să ceri de la bunul Dumnezeu
harurile de care are nevoie
în acest moment de suferință și încercare.
Îți cer în mod special,
să se poată deschide voinței tale,
să nu cadă pradă deznădejdii,
ci să simtă ajutorul tău,
mai ales prin cei care-i stau alături.
Eu cred că puterea Duhului lui Dumnezeu,
poate vindeca orice boală și neputință,
și prin această credință,
având încredere în puternica ta mijlocire,
Fecioară martiră,
invoc harul însănătoșirii sale sufletești și trupești,
pentru ca, ridicat din neputință,
întărit de Duhul Sfânt Mângâietorul
și curățat de orice rău,
să-l mărturisească pe Dumnezeu cu viața sa
în mijlocul lumii,
cu o dragoste reînnoită
și o viață de credință exemplară.
Amin.
Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…
Rugăciune
pentru familie
Fericită Veronica Antal,
Fecioară și martiră,
tu te-ai născut și ai trăit
într-o familie creștină,
în care ți-au fost insuflate
valorile și practicile vieții de credință.
În special, bunica ta,
te-a învățat să-ți faci semnul Sfintei Cruci
și să reciți primele rugăciuni,
iar tu, încă de mică,
ți-ai deschis sufletul
învățăturilor creștine,
primindu-le ca pe un dar de la Dumnezeu.
Tot în familie ai învățat
să-i respecți și să-i cinstești pe părinți,
să muncești ajutând la treburile gospodărești
și având grijă de frățiorii tăi.
Ajută-ne și pe noi, fericită Veronica,
să redescoperim și să trăim,
cu o credință reînnoită,
valoarea și rolul familiei,
în care să domnească
comuniunea de viață și de iubire,
prin trăirea misiunii specifice
a fiecărui membru:
tată, mamă, frați și surori.
Mijlocește, te rugăm, fecioară martiră,
ca și familia noastră să devină
o școală a credinței și slujirii evanghelice,
după modelul Sfintei Familii din Nazaret,
din care să nu lipsească
bucuria, pacea, respectul,
sprijinul reciproc, iertarea,
rugăciunea și împărtășirea credinței.
Susține, cu mijlocirea ta, fericită Veronica,
lupta familiei noastre
împotriva Celui Rău și a curselor sale,
ținând departe de ea
egoismul, dușmăniile,
certurile, geloziile, desfrâul,
patima alcoolului și a violenței
și orice decădere umană și morală,
pentru ca, astfel, adăpostiți
în mica Biserică domestică,
să putem fi în lume
martori credibili ai comuniunii
Preasfintei Treimi,
în care își află originea și scopul
adevărata iubire, viață și fericire,
de care se bucură deja
familia sfinților și fericiților din cer.
Amin.