Ne-am întâlnit la ora 9:00, în fața bisericii din Nisiporești, la statuia Fericitei Veronica Antal, unde părintele Iosif Cadar ne-a împărtășit câteva gânduri din viața ei. Am mers în procesiune la locul martiriului (Capela) unde s-a celebrat Sfânta Liturghie, s-a sfințit apa din fântână, s-a servit masa la umbra copacilor. Pe drumul de întoarcere am recitat Rozariul celor șapte bucurii ale Mariei (Coroana franciscană).
Programul zilei a continuat în biserică cu adorarea crucii – momente de rugăciune și de comemorare a Centenarului franciscan – 800 de ani de la darul Stigmatelor Sfântului Francisc din Assisi (1224-2024).
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta minunată zi plină de haruri iar Fericita Veronica să mijlocească haruri și binecuvântări pentru noi toți!
Sr. Ana Biro
*
Mai multe imagini puteți vedea aici.